Salina Praid s-a închis după ce a fost inundată, însă localitatea rămâne turistică și are foarte multe atuuri.
Praidul s-a „lansat” pe piața turismului gastronomic și cultural la mijlocul anilor ’90, din inițiativa unei familii care a deschis primul restaurant în apropierea intrării în salină, iar în scurt timp a mai apărut o idee:
. Totul a pornit de la nevoia de a prelungi sezonul turistic și în septembrie, dar ideea a devenit brand local. Familia care a făcut această strategie de succes are și astăzi restaurantul de la care a-nceput totul – Casa Telegdy, unde se prepară sarmalele premiate de-a lungul anilor.
Praid era o localitate minieră și, cel mult, un loc de tratament în salină, până în anul 1996, când familia Reisz s-a gândit să deschidă un restaurant, în apropierea intrării principale a minei noi de sare. Apoi, în 1996, o idee excelentă a transformat localitatea într-un reper culinar al Transilvaniei: Ildikó Reisz a lansat Festivalul Sarmalelor de la Praid.
„Familia mea a cumpărat casa aceasta de la domnul Telegdy Karol. Numele Teledgy este dat și unei tarne din salină, o încăpere din care se extrăgea sarea. Familia noastră a lucrat în salină, iar mesele festive se făceau acolo, cu peste 200 de oameni. În anul 1996, părinții noștri au deschis acest restaurant, pentru că nu exista nimic în zonă. Ideea cu Festivalul Sarmalelor le-a venit tot atunci, pentru că sezonul era doar până la 15 august, iar ei au conceput festivalul, pentru a prelungi sezonul”, a explicat, pentru Jurnalul, Hunor László, care acum a preluat restaurantul de la părinți, împreună cu fratele lui, Szilárd László.
Cei doi frați sunt tineri, dar au copilărit în mijlocul afacerii de familie și în mina de sare unde au lucrat părinții, bunicii și străbunicii lor, iar ceea ce fac acum nu este pentru ei o simplă afacere, ci o tradiție de familie, dusă mai departe.
Preparatele premiate se găsesc doar aici
În această perioadă, județul Harghita se promovează prin gastronomia locală, iar Praidul poate fi perla concursului internațional la care județul concurează.
La Telegdy Hâz sunt și sarmalele premiate de mai multe ori, în cadrul festivalului internațional organizat aici. Rețeta specială care a fost premiată și care se prepară doar la Telegdy Hâz este o sarma în crustă, picantă, preluată din zona Praid și adusă la rang de artă de către familia care a inventat brandul local și l-a făcut celebru, din 1996 până astăzi.
În anul 2023, Harghita a intrat în competiția pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană, fiind confirmată anul trecut, iar peste doi ani, județul va deveni una dintre cele mai importante destinații gastronomice ale Europei. La fel ca Sibiul, Harghita este acum în centrul atenției turismului gastronomic și cultural internațional.
Pentru a se pregăti de competiție, asociația Visit Harghita, coordonată de Szabó Károly, a lansat circuite turistice și sunt promovate toate obiectivele care merită să fie vizitate în județ, gastronomia locală, cu specific secuiesc, fiind în centrul atenției.
Localitatea se „rebranduiește”
Competiția readuce pe harta turismului localitatea Praid, chiar dacă salina va rămâne închisă, fiind inundată. Gastronomia locului și frumusețea naturii fac din Praid o destinație turistică de top în continuare.
Una dintre atracțiile irezistibile pentru publicul-țintă al destinației este festivalul gastronomic Taste of Transylvania, organizat în fiecare toamnă, care atrage mii de vizitatori. Pentru destinația turistică Harghita, gastronomia este o poartă de intrare spre tot ce are această zonă mai bun: natură, tradiție, cultură și inovație. Județul se promovează prin preparatele culinare cu specific secuiesc, dar și prin frumusețea naturii, cu munți, păduri seculare, lacuri glaciare, aer curat și temperaturi prietenoase pe timpul verii.
În ultimii doi ani, infrastructura turistică s-a dezvoltat foarte mult, iar în prezent sunt peste 850 de unități de cazare și peste 130 de restaurante, în tot județul, iar în Praid sunt 119 unități de cazare cu peste 1.700 de locuri pentru turiști și restaurante cu specific local care fac deliciul gurmanzilor.