Sursa foto: Facebook Meteoplus
Ploile torențiale și vântul puternic din județul Harghita au lăsat fără energie electrică 1201 de utilizatori din 11 localități. 16 posturi de transformare au fost afectate.
Localitățile afectate de întreruperea alimentării cu energie electrică sunt Teleac, Alexandrița, Obrănești, Vasileni, Nicolești, Petecu, Dârjiu, Ighiu, Iașu, Ulieș și Daia.
În total, 16 posturi de transformare au fost scoase din funcțiune de condițiile meteo extreme.
Cea mai gravă situație s-a înregistrat în comuna Ulieș, satul Nicolești, unde un copac s-a prăbușit pe partea carosabilă, avariind și firele electrice. La fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc cu o autospecială de intervenție ISU
Fenomenele meteorologice extreme au fost anunțate printr-o avertizare cod portocaliu. Meteorologii au prognozat averse de 25-35 litri pe metru pătrat, intensificări ale vântului cu viteze de 50-70 km/h, grindină de mici dimensiuni și descărcări electrice.
Autoritățile continuă să intervină pentru remedierea avariilor la rețeaua electrică.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/harghita-vreme-rea-copaci-cazuti-fire-electrice-1004040.html